a fost odata..

am iubit odata un baiat... l-am iubit mai mult decat am iubit viata, mai mult decat ma iubeam pe mine, decat as fi visat vreodata ca pot sa iubesc...si din acest fapt, prin el, am invatat sa iubesc viata si sa ma iubesc cu adevarat pe mine... am iubit odata un inger, care nu vroia sa fie al meu... un inger mereu aproape si in acelasi timp, cel mai departe... nu am vrut niciodata sa incatusez acel inger, niciodata sa-i diminuez puterea, niciodata sa-i tulbur drumul, menirea... niciodata sa-l inchid intr-o celula, niciodata sa-l inchid in inima mea... l-as fi lasat sa zboare, i-as fi alinat aripile ranite de lucrurile rele pe langa care a trecut... i-as fi completat puterea, pentru ca ce nu stia el este ca aveam aceeasi esenta, eram facuti din acelasi material. ce nu stia el este ca eu l-am simtit, ca el mi-a adus aminte de cine sunt cu adevarat, ca m-a ajutat sa-mi amintesc de originea mea... el nu-mi vedea aripile, pentru ca isi pierduse speranta in dragoste, desi ajuta pe oameni sa o sustina pe a lor, si speranta, si dragostea. ce nu stia el era cine sunt eu... cum as fi putut vreodata sa-i zic, cand el credea ca drumul lui este cel pe care il urmeaza? cum poti sa intorci pe cineva de la propriile conceptii, propriile credinte, chiar daca tu vezi mai mult? ma durea de fiecare data cand imi vorbea, dar il iubeam in asa fel, incat durerea devenise o parte din mine, aproape ceva placut. ma durea cand imi vorbea si cuvintele lui dadeau impresia de incheiere. dar nu puteam sa-i zic nimic, nu puteam sa trec peste el... am incercat, poate nu indeajuns de mult, sa ii arat... dar ingerul nu intelegea. e greu, repet, sa intorci pe cineva din drum, indiferent daca este din unul incomplet. il iubeam in fiecare zi mai mult, il doream in fiecare zi mai mult... era al nimanui, era al tuturor, tot ce vroiam era sa stiu ca era si al meu... si nu stiam. nu-l intelegeam mereu, dar il acceptam intotdeauna, pentru ca nu vroiam sa fie vreo zi sau vreo noapte in care sa nu se opreasca putin din zbor ca sa ma viziteze. il iubeam si asa. ceea ce nu stia el e ca niciodata nu voi ajunge cel mai sus, pentru ca drumul spre cel mai sus era facut pentru 2. si am acceptat, si nu mi-am pierdut niciodata speranta ca destinul ne va duce in punctul in care universul imi dovedea ca avusesem dreptate, ca nu ma inselasem, ca speranta si credinta mea au dat roade, ca sclipirea din ochii lui, ca prezenta lui permanenta in sufletul meu certificau faptul ca el imi era cealalta jumatate. oricat de mult mi-as fi dorit, nu am putut sa-i zic cine sunt. nu am avut niciodata curajul sa-l contrazic, sau poate nu am avut niciodata cu adevarat incredere ca am dreptate. obisnuia sa-mi spuna ca de mine depinde totul, ca voi primi tot ce vreau daca voi cere... nu stia cat de tare se insela. nu stia ca nu aveam cum sa-i zic " pana acum a depins de mine, de acum, implinirea mea depinde de tine" ... iar eu nu ii ziceam, si ii dadeam dreptate. am iubit odata un inger care a uitat sa fie om, care a uitat o parte din darul care i s-a dat. am iubit un inger care mi-a predat atatea lectii, nestiind ca eu trebuia sa-l conduc pe el spre lectia finala. nestiind cine sunt, nu m-ar fi putut aduce in locul de care apartineam. el a avut capacitatea de a ajunge acolo, pentru ca undeva din umbra, eram mereu langa el. nu am vrut niciodata sa-i tai aripile, ci doar sa-l ajut sa zboare si mai sus, sa vada lumea,cerul, si stelele din jurul lui dintr-o alta perspectiva, in schimb, prin drumul pe care si l-a ales, nu a stiut ca el ma incatuseaza pe mine... nu a stiut ca imi limiteaza puterea. dar l-am iubit atat de mult, ca nu a contat. eu inca speram ca intr-o zi va privi o data cu adevarat in ochii mei si va vedea stralucirea. stiam ca odata ce o va vedea, va intelege... el m-a facut sa inteleg de ce nu am mai simtit asta inainte, pentru ca asa ceva simti doar fata de sufletul langa care ai strabatut atatea vieti, atatea planete, atatea dimensiuni. dar ingerul meu nu privea decat in sus, iar eu l-am iubit si asa... cand l-am intalnit, am inteles de ce a trecut atata timp. am acceptat sa zbor mai jos, cu gandul ca el poate sa ajunga unde isi doreste, in locul din care a venit, in locul unde va pleca. l-am iubit mai mult decat m-am iubit pe mine si nu am regretat nicio secunda. si ingerul meu zboara, liber. iar eu nu am ramas decat cu speranta ca poate intr-o zi, ingerul isi va intoarce privirea catre mine.

love-ica.

e prima noapte petrecuta impreuna...te aud cum respiri... iti simt respiratia calda pe ceafa mea...ma saruti usor pe umeri si pe gat... stii ca nu pot sa-ti rezist cand ajungi in zona aia. mana ta stanga se afla sub capul meu, in timp ce mana dreapta imi mangaie abdomenul, soldurile, coapsele. nu imi atingi sanii sau zona intima, doar ma intarati, gadilandu-mi toate simturile cu atingerea ta. eu torc ca o pisica si ma unduiesc, apasandu-mi trupul de al tau... mandria ta de barbat imi raspunde, moment in care iti impingi bazinul catre mine... ne despart doar hainele, dar nu este momentul sa le dam jos. nu, jocul inca nu s-a terminat. ma intorci cu fata la tine, imi pun un picior peste al tau... nu ne sarutam pe gura, doar ne atingem usor buzele de alte celuilalt... cu o mana ma mangai pe par, iar cu cealalta imi strangi soldurile si ma mangai pe spate, urmand linia coloanei... ma vrei. te vreau. dar nu inca... deschidem amandoi ochii si ne privim. asta nu e doar sex. e pasiunea pura care izbucneste din adancul fiintei noastre. ma tragi peste tine si in mana ta dreapta imi iei mana dreapta si le pui deasupra capului tau. in felul asta, fata mea ajunge la cativa centrimetri de a ta... te amagesc, muscandu-te de buza, apoi cobor usor spre gat... te sarut de 3 ori usor... gemi. suntele care se aud imi dau de inteles ca iti place, ca vrei mai mult. mana ta stanga imi trage bazinul catre tine. miscarile noastre sunt sincronizate, ca un dans stiut numai de noi, iar ca muzica avem bataile inimii noastre. ma apropii din nou de fata ta si imi apas buzele de ale tale cateva secunde... primul pas spre contopirea sufletelor noastre a fost facut. ma iei de gat si incepi sa ma saruti cu o dorinta atat de puternica, incat m-ai putea sfasia. dar nu, nu imi faci niciun rau, imi raspunzi doar la chemare. mainile tale, care pana acum au magaiat hotarat corpul meu isi fac loc pe sub tricou, cuprinzandu-mi sanii. nu mai ai rabdare. ma tragi si mai sus peste tine, imi ridici tricoul si ma musti de sfarcuri. e randul meu sa gem de placere. ma tragi si mai sus, imi dai tricoul jos, si ma sprijin cu mainile de perete. incepi sa ma saruti pe abdomen, sa ma musti, sa ma mangai. imi deschizi blugii, nerabdator, si ma saruti din ce in ce mai jos.....

cobor inapoi la tine si te sarut, simtind gustul dorintei mele. e randul meu sa cobor, din ce in ce mai jos, eliberandu-te din stransoarea pantalonilor. asta a fost al 2-lea pas... ma saruti salbatic, in timp ce ma dezbraci si te dezbrac, si imi acoperi corpul cu sarutari, cu atingerea buzelor tale... jucandu-te usor, cu amandoi, ma faci sa vreau sa tip, sa tremur de dorinta, faci sa doara asteptarea... cand sunt pe punctul de a ceda, intri puternic atat in trupul meu, cat si in sufletul meu, iar in momentul ala am orgasm instant. in clipa aia, noi am devenit 1, energiile noastre s-au contopit si au reinceput sa curga, mai puternic. continui, iar respiratia noastra se sincronizeaza, si odata cu ea, si trupurile noastre. atingem punctul maxim, amandoi in acelasi timp, eu pentru a 2a oara. deschid ochii, pe care pana in momentul ala ii tinusem strans inchisi, fara sa-mi dau seama. vad ca ma privesti. cuvintele nu-si au rostul, tot ce trebuie sa stim ne spune sarutul pe care mi-l dai, in timp ce iti lasi greutatea corpului peste mine...tremur. te iau in brate. totul e perfect. iti simt inima cum bate. te sarut pe frunte. simt ca tu esti totul. trecut, prezent, viitor. simt ca te iubesc. vreau sa-ti zic ca te iubesc. dar n-o fac. si imi inghit lacrimile de fericire, de durere, de placere, si de frica, strangandu-te si mai tare in brate.

inima franta

cand o fata are inima franta de un baiat, e o tragedie.. se lasa cu plansete, cu tipete, cu o mare durere si, mai ales, cu impresia ca niciodata nu isi va mai reveni. dar nu despre asta vreau eu sa vorbesc acum... ci despre o fata cu inima franta de 2 baieti. chiar asa! o inima impartita la doi... poate multe persoane considera ca nu se poate, ca nu ai cum sa iubesti 2 persoane in acelasi timp... ai cum. nu este aceeasi iubire, si nu ma refer la "cantitate" sau intensitate. 
pe de o parte, ai iubirea sigura... iubirea aceea stabila, confortabila, care te face sa te simti in siguranta, care te face sa ai ganduri chiar pentru viitor, dar care nu te provoaca la nimic, care pare ca nu te poate intelege 100%,dar care totusi incearca (!). si tii la persoana respectiva, nu i-ai face rau niciodata si cand e langa tine, te simti fericit sau bucuros... dar cand nu e langa tine, incepi sa uiti sentimentul si din faptul ca tre' sa depui un minim efort sa ti-l amintesti rezulta ca ceva nu e tocmai in regula.
pe cealalta parte, ai iubirea aia care te inalta... care te face sa visezi,pe care ti-o doresti din tot sufletul, care te da peste cap, care iti taie rasuflarea, care vine si pleaca si tu nu ai altceva de facut decat sa stai s-o astepti, pentru ca oricat de grea ar fi departarea, parca e mult mai frumos momentul regasirii... nu poti sa te bazezi pe ea pentru viitor... nu poti sa te bazezi pe ea nici macar in prezent, orice ar inseamna prezentul... nu poti decat sa astepti... si te gandesti... de cand te trezesti, pana cand adormi... si nici cand adormi nu iti da pace, pentru ca te visezi tinandu-te strans de mana cu principalul vinovat al batailor tale de inima, plutind, parca, peste tot ce inseamna realitate. 
asa sunt eu acum... prinsa intre un baiat care poate sa imi ofere totul (atentia, dragostea lui si siguranta) si intre un barbat care pare ca imi ofera prea putin, dar acel putin pentru mine reprezinta tot... am o inima franta, o inima franta de doi baieti. amandoi isi doresc o parte din ea, niciunul nu renunta si niciunul nu vrea sa cedeze, sa-mi faca macar o jumatate de inima libera... si nu e vorba ca nu vor in mod voluntar, ca nici nu au fost intrebati. dar prin felul lor de a fi, prin felul in care ma fac amandoi sa ma simt, in moduri total diferite, tin strans de cate-o parte a inimii mele si niciunul nu-i da drumul.
singurul mod prin care inima mea ar putea fi intregita ar fi sa unesc aceste persoane care se completeaza atat de bine. imi dau seama si eu cat de amuzant suna... :) de fapt, nu vreau sa unesc aceste persoane. le iubesc individual, le iubesc asa cum sunt, le consider ale mele pe amandoua si consider ca eu le apartin, prin prisma faptului ca amandoi stau cu chirie in inima mea. mai mult sau mai putin in aceeasi masura... ma mint singura, nu? Da. Poate. Nu stiu! 
dar... te iubesc! si... te iubesc! cum pot sa-mi dau seama care lucru este mai important si care, in cele din urma, se va dovedi a fi cel corect, cel care imi indeplinste dorinta si cel care ma intregeste ca persoana? SIGURANTA sau FERICIRE?

7.

astazi, mi-am amintit de tine. de mirosul pielii tale, de mainile tale care strabateau hotarate peste corpul meu, si in acelasi timp, la un alt nivel, peste sufletul meu. mi-am adus aminte de cum zambeai, de cum te alintai, de sunetele de placere pe care le primeam drept raspuns al sarutarilor mele. mi-am adus aminte de cat de vrajita eram de tine, de cat de pierduta eram cand ma uitam in ochii tai. mi-am adus aminte de primele secunde in care te-am vazut si de forta legaturii care s-a creat atunci. mi-am adus aminte de cum obisnuiai sa ma iei in brate cand eu dormeam, mi-am adus aminte de caldura corpului tau lipit de al meu. mi-am adus aminte de frica pe care o purtam in suflet in preajma ta, pentru ca nu-mi doream sa se termine. si s-a terminat. mi-am adus aminte de felul in care te sarutam pe spate, in timp ce tu urmareai cu ardoare cerul, cand mintea ta strabatea galaxia si universul in cautarea altor lumi. mi-am adus aminte de lucrurile simple, mi-am adus aminte de lucurile care insemnau "tot" pentru mine. mi-am adus aminte de ziua in care ne-am intalnit pentru prima data, de emotii, de curiozitatea cu care iti urmaream fiecare gest. mi-am adus aminte de momentul in care am incetat sa-ti mai cer saruturile, si de momentul in care tu ai inceput sa mi le oferi. mi-am adus aminte de glumele pe care doar noi le intelegeam. mi-am adus aminte de chipul tau aparent senin, in spatele caruia se ascundeau multe, in timp ce dormeai. mi-am adus aminte de ceea ce simteam cand eram langa tine, cand in spatele zidurilor tale, gaseam caldura si frica. mi-am adus aminte de felul in care iti urmaream linia corpului cu degetele, uimita de perfectiunea trasaturilor tale. mi-am adus aminte cum incercam din rasputeri sa retin fiecare moment, fiecare sentiment, fiecare atingere, anticipand parca momentul in care acestea n-or sa mai existe. mi-am adus aminte de tonul tau, hotarat si strict cand vroiai sa ma inveti sa ma descopar pe mine, dulce si perfect cand eram noi doi si nimic nu mai conta. mi-am adus aminte de greselile mele, cum as putea oare sa le uit? mi-am adus aminte de cuvintele tale.. scrise, rostite, sau transmise. mi-am adus aminte de visele tale, de dorintele tale. mi-am adus aminte de ce te iubesc. mi-am adus aminte de " putin" . mi-am adus aminte de tine, cel care pari a fi, mi-am adus aminte de tine, cel care esti si mi-am adus aminte de tine, cel care iti doresti sa fi. mi-am adus aminte de fiecare bataie de inima a ta. mi-am adus aminte de orice respiratie. mi-am adus aminte de energia din jurul tau. mi-am adus aminte de momentele in care puneam mana pe telefon si incepea sa sune, erai tu. mi-am adus aminte de toate lucrurile pe care nu ti le-am zis niciodata. mi-am adus aminte de lucurile pe care nu ti le-am aratat niciodata. mi-am adus aminte de fiecare lacrima si de fiecare zambet. mi-am adus aminte de lacrimile mele varsate pe pielea ta si de buzele tale care le stergeau, incercand parca sa stearga durerea. mi-am adus aminte ca reuseau.mi-am adus aminte de orice indoiala si de orice certitudine.mi-am adus aminte de fiecare cuvant pe care l-ai rostit in preajma mea. mi-am adus aminte cum obisnuiai, printr-o simpla atingere, sa-mi ingenunchezi sufletul si totusi, sa-l inalti atat de mult. mi-am adus aminte de entuziasmul tau din momentul in care aflai ceva nou, din momentul in care realizai inca un adevar. mi-am adus aminte de fiecare  noapte in care m-am trezit citind un mesaj de la tine. mi-am adus aminte de fiecare centimetru din corpul tau, de fiecare centimetru din sufletul tau. mi-am adus aminte de primul sarut. mi-am adus aminte de primele clipe in care trupurile noastre s-au unit. mi-am adus aminte de mirosul pielii tale, de mainile tale care strabateau hotarate peste corpul meu, si in acelasi timp, la un alt nivel, peste sufletul meu. si in momentul ala, mi-am adus aminte de mine. imi aduc aminte ca nu vreau sa ma uiti, nu vreau sa uiti nicio secunda pe care eu mi-o amintesc. imi aduc aminte de ceva real. sau poate, imi aduc aminte de o simpla amintire?