inima franta

cand o fata are inima franta de un baiat, e o tragedie.. se lasa cu plansete, cu tipete, cu o mare durere si, mai ales, cu impresia ca niciodata nu isi va mai reveni. dar nu despre asta vreau eu sa vorbesc acum... ci despre o fata cu inima franta de 2 baieti. chiar asa! o inima impartita la doi... poate multe persoane considera ca nu se poate, ca nu ai cum sa iubesti 2 persoane in acelasi timp... ai cum. nu este aceeasi iubire, si nu ma refer la "cantitate" sau intensitate. 
pe de o parte, ai iubirea sigura... iubirea aceea stabila, confortabila, care te face sa te simti in siguranta, care te face sa ai ganduri chiar pentru viitor, dar care nu te provoaca la nimic, care pare ca nu te poate intelege 100%,dar care totusi incearca (!). si tii la persoana respectiva, nu i-ai face rau niciodata si cand e langa tine, te simti fericit sau bucuros... dar cand nu e langa tine, incepi sa uiti sentimentul si din faptul ca tre' sa depui un minim efort sa ti-l amintesti rezulta ca ceva nu e tocmai in regula.
pe cealalta parte, ai iubirea aia care te inalta... care te face sa visezi,pe care ti-o doresti din tot sufletul, care te da peste cap, care iti taie rasuflarea, care vine si pleaca si tu nu ai altceva de facut decat sa stai s-o astepti, pentru ca oricat de grea ar fi departarea, parca e mult mai frumos momentul regasirii... nu poti sa te bazezi pe ea pentru viitor... nu poti sa te bazezi pe ea nici macar in prezent, orice ar inseamna prezentul... nu poti decat sa astepti... si te gandesti... de cand te trezesti, pana cand adormi... si nici cand adormi nu iti da pace, pentru ca te visezi tinandu-te strans de mana cu principalul vinovat al batailor tale de inima, plutind, parca, peste tot ce inseamna realitate. 
asa sunt eu acum... prinsa intre un baiat care poate sa imi ofere totul (atentia, dragostea lui si siguranta) si intre un barbat care pare ca imi ofera prea putin, dar acel putin pentru mine reprezinta tot... am o inima franta, o inima franta de doi baieti. amandoi isi doresc o parte din ea, niciunul nu renunta si niciunul nu vrea sa cedeze, sa-mi faca macar o jumatate de inima libera... si nu e vorba ca nu vor in mod voluntar, ca nici nu au fost intrebati. dar prin felul lor de a fi, prin felul in care ma fac amandoi sa ma simt, in moduri total diferite, tin strans de cate-o parte a inimii mele si niciunul nu-i da drumul.
singurul mod prin care inima mea ar putea fi intregita ar fi sa unesc aceste persoane care se completeaza atat de bine. imi dau seama si eu cat de amuzant suna... :) de fapt, nu vreau sa unesc aceste persoane. le iubesc individual, le iubesc asa cum sunt, le consider ale mele pe amandoua si consider ca eu le apartin, prin prisma faptului ca amandoi stau cu chirie in inima mea. mai mult sau mai putin in aceeasi masura... ma mint singura, nu? Da. Poate. Nu stiu! 
dar... te iubesc! si... te iubesc! cum pot sa-mi dau seama care lucru este mai important si care, in cele din urma, se va dovedi a fi cel corect, cel care imi indeplinste dorinta si cel care ma intregeste ca persoana? SIGURANTA sau FERICIRE?